Sute de bistrițeni umplu săptămânal autocarele cu destinația Spania, la cules de struguri: Poți să faci și 50 de euro pe zi

Sute de bistrițeni, mulți dintre ei tineri absolvenți de liceu, umplu, săptămânal, până la refuz autocarele care pleacă spre Spania, oamenii asumându-și toate riscurile călătoriei, numai să ajungă să muncească în străinătate, unde a început un nou sezon la cules de struguri.

În fața unei firme de transport internațional din Bistrița, situată pe strada Năsăudului, joi se făceau îmbarcări în două autocare. În timp ce în sediul firmei era un adevărat furnicar, fiindcă se făceau ultimele pregătiri pentru plecarea mașinilor cu destinația Madrid, pe trotuarul din fața companiei oamenii își luau rămas bun de la rudele care i-au condus.

Majoritatea pleacă pentru o lună, dar dacă vor găsi loc de muncă cu durată mai mare, spun că nu vor ezita să rămână.

Leontina Petrinca din satul Salva este o femeie trecută de 45 de ani. Are accent spaniol. Recunoaște cu mândrie că nu e prima oară când pleacă să muncească pentru spanioli.

„Acum mă duc la mandarine. Nu e așa de bine, dar față de România e cât de cât mai bine. Aici nu faci nimic, dar acolo cât de cât mai trăiești. Nu se mai fac banii cum se făceau odată, dar totuși mai sufli un pic. La mandarine, nu știi niciodată câți bani faci pe zi. Poți să faci 10 euro, poți să faci 50. Nu se știe niciodată. Plătești chirie, plătești mâncare, apă, curent și rămâi cu foarte puțini bani. În țară, dacă aș rămâne la vârsta mea, nu mă ia nimeni la lucru. Spaniolii nu pun baza pe câți ani ai. Pe ei îi interesează dacă poți lucra, pe când la noi, în România, te întreabă câți ani ai, dacă ești tânăr și frumos. Aici, în țară la noi, e foarte greu. Păcat că ni s-au întrăinat copiii și s-au dus în lume. România va fi o țară fără viitor”, spune ea.

Privește cu regret în jur și vede o mulțime de tineri gata de plecare, care o vor însoți pe drumul până la Madrid.

„Pleacă tinerii, dar am ajuns și noi, bătrânii, să plecăm. Eu lucrez deși sunt operată pe inimă. Aș fi rămas acasă dacă aveam o pensie de boală măcar să-mi pot cumpăra medicamente, dar nu am. Așa, îmi asum un risc acolo. Pot cădea în orice moment jos, dar risc pentru că acasă doar soțul meu are o pensie de 1200 de lei și 600 de lei îi dăm la bancă ca să acoperim împrumutul pe care l-am luat să mă operez de inimă. Altfel muream. Așa că mă duc și muncesc să pot trimit bani acasă. Măcar 50 de euro să trimit lună de lună acasă, la familie, pe lângă pensie să se poată întreține să plătească apă, curent, cablu, să poată trăi decent” afirmă ea.

Va face mai mult de o zi până la Madrid, o călătorie istovitoare la care se gândește cu groază: „Mi-e foarte groază de autocar. E cel mai greu drum cu autocarul. Te dor picioarele, tot corpul și când ajungi acolo mergi direct la lucru, trebuie să lucrezi. Dacă domnii aceștia din România ar mai lăsa scandalurile să facă ceva pentru români, nu ne-am mai duce să lucrăm la străini. Am sta acasă și ne-am lucra pământurile, dar aici la noi nu e plătită munca în agricultură”.

Rodica Moise din satul Rebrișoara a decis să plece, la rândul ei, însă doar pentru o lună. Acasă are un loc de muncă și numai pentru 30 de zile și-a putut lua concediu.

„Mă duc în Spania. Am o soră acolo și mă duc la ea pentru o lună să culeg struguri. Mi-am luat concediu de la firma la care lucrez și mă duc la ea. Cred că voi câștiga o mie de euro. Încep copiii școala și e foarte greu cu banii. Dacă aș mai găsi ceva la sigur după luna aceasta, poate că aș mai sta”, afirmă femeia.

Beniamin Capătă din Rebra e trecut și el de mult de floarea vârstei. De 13 ani merge în Spania la lucru, iar cu banii adunați reușește să trăiască în țară.

„Mă duc la struguri și apoi mai stau la tăiat la vie dacă găsesc. Dacă nu, vin înapoi. În Spania, munca e plătită mai bine decât în România, dar și acolo ai cheltuieli, plătești apă, curent, chirie. Acum, de când cu accidentul de autocar din Franța, ne e și mai groază de drum, dar ne rugăm lui Dumnezeu să ne ferească de rău. De 13 ani tot așa mergem, an de an. Ce să facem? Drumul e lung și obositor, dar cu avionul trebuie să-ți faci programare măcar cu o lună înainte, altfel e scump. De lucru nu îți găsești așa cu una, cu două. Mergem la oamenii la care am mai lucrat, ei ne cunosc, am învățat și limba. Noi îi cunoaștem și mergem cât va mai fi de lucru”, spune bărbatul.

În pofida rugăminților, nu vrea să rostească niciun cuvânt în spaniolă, jenat, dar pretinde că înțelege ce i se spune.

„Nu vreau să vorbesc în spaniolă, dar mă înțeleg cu ei. Eu, de obicei, lucrez la acord, cât fac. Mănânc când vreau, stau câd vreau, sunt plătit în funcție de cât fac. Acum doi ani, împreună cu nevasta, am făcut într-o lună 5.420 de euro. Anul trecut, via a fost mai bătută de gheață și am câștigat 3.700 de euro. Anul ăsta nu știu. Se zice că-s mai slabi strugurii, dar nu putem ști până nu vedem. Alții, care lucrează cu ziua, câștigă cam 50 de euro”, afirmă Beniamin Capătă.

Printre cei pregătiți de plecare sunt foarte mulți tineri. Majoritatea au absolvit școala anul acesta. Unii și-au luat bacalaureatul, alții nu, dar nici unii, nici alții nu au unde să se angajeze în țară. Pleacă la struguri bazându-se pe uși deschise de alți români care lucrează în străinătate și care le pun o vorbă bună patronilor spanioli.

„Mergem la struguri. Suntem mai mulți care am terminat școala, dar nu ne angajează nimeni aici. Am vorbit cu alții care lucrează în Spania și ne-au făcut rost de locuri de muncă, așa că mergem la sigur. Nu ne dăm înapoi de la muncă grea, știm că acolo se muncește altfel decât la noi. Când te-ai dus la lucru, nu mai faci pauze de țigară sau altele. Lucrezi până când te lasă patronul să iei pauză. Nu mi-e frică de muncă. Aș lucra și aici dacă nu aș fi plătit în bătaie de joc. Cum să trăiesc cu 700 de lei?”, spune Marius Bretfelean din Piatra.

Managerul firmei de transport în care s-au îmbarcat acești oameni, Silvia Șulea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în fiecare săptămână pleacă în Spania cu autocarele firmei sale o sută de persoane, iar lunar 400.

„Vorbim de cei care pleacă prin firma mea, dar sunt și alte firme care fac transporturi spre Spania zilele acestea, când a început culesul strugurilor. Sunt sute de oameni care pleacă în fiecare săptămână. Majoritatea merg spre Madrid. Din câte am înțeles de la ei, merg la muncă, au contracte de muncă. Eu nu le verific actele de muncă, dar așa mi-au spus”, a declarat ea.

Întrebată dacă a simțit vreo reticență din partea oamenilor legat de călătoria cu autocarul după accidentul în care a fost implicată o mașină a companiei bistrițene Roșu Tour în Franța, Silvia Șulea a spus: „Nu, nu am simțit. Nu le e frică oamenilor, au mai călătorit. A fost o întâmplare nefericită ceea ce s-a întâmplat cu Roșu Tour. Noi avem autocare bune, șoferi profesioniști, nici nu lucrez cu altfel de șoferi decât profesioniști cu experiență internațională”.

Silvia Șulea a spus că a fost obligată să scumpească biletele de autocar cu destinația Spania din cauza creșterii prețului la carburant.

„S-a scumpit motorina și am fost obligați să ridicăm prețul biletului de la 80 la 90 de euro pe ruta Bistrița – Spania fiindcă altfel nu am putea acoperi cheltuielile. Și prețul motorinei e de patru ori mai mare decât în anii trecuți. Asta e situația”, a declarat ea.

După ce și-au înghesuit bagajele în cala autocarului, și-au căutat locurile pe scaune, iar patroana firmei a făcut ultimele verificări, bistrițenii au făcut cu mâna din autocar celor rămași acasă să aștepte bani și vești de la ei.